O lume pluteşte deasupra ferestrei mele. Scurgerea timpului începe să-mi sune ca o şoaptă dulce la ureche a unui monolog rostit de sfeşnicul nopţii. Privesc cum lumea rămâne în loc, imobilă sub pecetea neantului în marea clepsidră invizibilă. Pe bolta unui cer de demult se află o bucată de lună, mereu alta până la ivirea zorilor. Şi-n tot acest timp, un vis este înlocuit cu altul, ca o amintire ivită dintr-o altă existenţă. De unde vin oare aceste imagini? De unde consistenţa în mijlocul obscurităţii? Simt numai suflul vântului, rămân cu întrebările pe dos. Câţiva licurici plăsmuiesc sub ochii mei dansuri frenetice de lumini, scufundaţi în vuietul beznei. Degetele alunecă pe mânerul ferestrei; e timpul să merg la somn.
Am reusit cu un canon 60x sa fotografiez cratele de pe luna de ani de zile, plus altceva care nu am inca un raspuns concret.Misterul ne face sa presupunem,sper ca cineva care va vedea pozele sa-mi clarifice care este cea mai plauzubila posibilitate.
Luna fotografiata de mine.
http://yogoshima.files.wordpress.com/2014/05/shadow-on-the-moon.jpg