Primul meu bento

…cu multe emoţii!
Mă trezesc în zori, spăl o mână de orez şi pun boabele în apa care face bulbuci pe aragaz. Apa în care am clătit orezul e numai bună pentru a-mi dezmierda faţa de dimineaţă. Revin la orez, îl mai scarpin pe-o parte şi pe alta cu spatula, apoi îl las liniştit la sauna de sub capac. Deschid frigiderul şi ochesc nişte ciupercuţe brune. Le fac rapid o băiţă, apoi se las gâdilate în tigaie cu niţel sos de soia. Iaca, orezului i-a priit sauna, iar acum e mare si fălos. Îl sotez cu puţin sos de roşii şi sos de soia, oh, şi uite-l cum roşeşte în obrăjori! Să se odihnească puţin, zic, timp în care îmi fac de lucru cu nişte conopidă, broccoli si morcovi; le-am văzut morocănoase că n-au fost băgate în seamă, aşa că puţină joacă le-ar prinde bine. Hop – în apa înfierbântată! Ca să îmi iau doza de roz de care am nevoie, le fac cunoştinţă cu nişte domnişoare suple, ca trase prin inel; ‘Surimi’ se numesc. S-au împrietenit rapid aşa că m-au rugat să le pregătesc o întâlnire cu aventuri şi aşa au început să danseze prin tigaie. Au fost şi confetti! (sare şi piper). Mă întorc la orezul cald care mă aştepta îmbujorat. Îi spun că azi va fi o mare vedetă, dar se uită mirat la mine şi îmi cere să îi demonstrez. Iau folie şi încep să modelez biluţe. “Dar ce faci acolo?” mă întreabă domnul cu pricina. “Încă puţină răbdare.”, îi răspund. După ce termin de meşterit, îl împopoţonez cu măsline şi caşcaval, căci aşa îi şade bine. Chem şi restul trupei, iar petrecerea e gata să înceapă!
Voilà, prietenii mei! 🙂