Peripeții prin Dublin și Cork

S-a scurs o săptămână de când mă aflu în Irlanda. În perioada aceasta am și lucrat, dar am avut suficient timp să mă și distrez și să explorez locuri noi. În vacanța precedentă aici am parcurs cam toate atracțiile principale din Dublin, deci acum am fost mai puțin turist și mai mult ca un localnic, dacă aș putea spune așa.

Am ieșit prin oraș, am colindat fără țintă, am făcut plimbări pe malul mării, am mers prin diferite puburi și restaurante, magazine, ba chiar și la un musical după filmul “Grease”. A fost fantastic! Am mers cu familia lui Karl și cu toții ne-am distrat, a fost o atmosferă grozavă cu muzică și dans, energie și sala plină cânta la unison cu artiștii. Apoi, am aterizat toți într-un pub unde s-a lăsat cu băuturi și povești piperate. Am râs cu lacrimi iar, înafară de două poze pe care le-am făcut pe fugă, chiar n-am stat deloc cu telefonul în mână. Pentru că uiți efectiv de el.

Oamenii aici chiar știu să socializeze și să se bucure de moment. S-a făcut probabil 2 noaptea când eu și Karl am decis să plecăm acasă pentru că ziua următoare călătoream. Pe drum ni s-a făcut foame și am comandat mâncare, iar în timp ce așteptam comanda, au ajuns acasă și restul membrilor și a reînceput “petrecerea”. Am mâncat toți, iar am dat-o pe povești și scenarii și a trecut de 4 când am ajuns în sfârșit în pat. Bineînțeles că dimineața am tras amândoi de noi să ne trezim, dar fără regrete, a fost o noapte pe cinste! Încep să înțeleg mai bine spiritul irlandezilor, cum jonglează cu sensul umorului, nu se iau prea mult în serios și trăiesc clipa.

Următoarea zi am pornit spre Cork unde am petrecut weekendul. Planuri aveam cu duiumul, dar vremea nu a fost de partea noastră. Sâmbăta a plouat foarte mult, deci nu am putut face mai nimic afară. Am fost numai la o piață destul de mare, The English Market, dar după câteva ore de condus și oboseala din ziua precedentă, tot ce ne doream a fost odihnă. Așa că am mers la hotel, am tras un pui de somn, iar după ce ne-am trezit, ne-am răsfățat cu un adevărat festin în cameră. Ne-am luat aripioare de pui, supă cremă cu legume, fish & chips și cheesecake. Iar după somn, mâncat și un duș revigorant, am ieșit afară să prindem un pic din viața de noapte de acolo.

După o plimbare scurtă, ne-am oprit într-un pub care avea muzică live și o atmosferă faină. La etaj era muzică tradițional irlandeză, iar oamenii dansau de mama focului, iar la parter era muzică rock în stilul The Beatles. Mi-a plăcut mult vibe-ul. Tineri și oameni mai în vârstă deopotrivă petreceau împreună.

Duminică ne-am trezit mai devreme, am luat micul dejun la hotel, după care am condus spre Blarney, un orașel la doar câțiva kilometri de Cork. Acolo am văzut Castelul Blarney, o peșteră, grădini exotice, o cascadă și multe alte lucruri interesante. Erau atât de multe, numai timp să fi fost. Tot acolo, în vârful castelului, se găsește și o piatră pe care se spune că, dacă o săruți, îți va oferi darul oratoriei. Mulți turiști merg acolo pentru această piatră, dar cum era o coadă prea lungă, iar timpul limitat, noi am omis-o. Dar poate fi un motiv în plus de a reveni aici. 🙂

În continuare, pașii ne-au purtat prin Cobh, un alt orășel de pe coasta de sud a județului Cork, un oraș portuar care găzduiește croazierele din Irlanda. E destul de mic, dar ne-a încântat prin priveliștea frumoasă a mării și casele colorate aliniate pe dealuri. După ce am bătut străzile la pas în lung și-n lat, am luat prânzul la un restaurant, am savurat înghețată pe dig și am plecat acasă fericiți.

6 thoughts on “Peripeții prin Dublin și Cork

Lasă un răspuns la Rokolla Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »