Parisul prin ochii mei (I)

Aventurile alături de simpaticul meu irlandez continuă și azi vă iau cu mine într-o nouă poveste. După cum vă spuneam în articolul precedent, a venit rândul lui Karl să facă pe ghidul într-un oraș nou și, după ce m-a întrebat de mai multe ori, mai pe ocolite, ce locuri mi-ar plăcea să explorez în viitorul apropiat, m-a surprins cu o excursie în orașul iubirii, un oraș în care visam de ceva timp să ajung, dar, bineînțeles, alături de persoana potrivită. Și iată că a sosit momentul. 🙂

Așadar, am pornit cu mult entuziasm și emoție și, în viul dimineții, ne aflam deja în Paris. După ce ne-am cazat, am început să luăm la pas străduțele și, cum să vă spun, încă de la început am simțit că este un oraș plin de energie, vibrant, care are multe de oferit. Pentru că niciunul dintre noi nu știe franceză încât să întrețină o conversație, recunoaștem doar cuvinte și expresii și putem spune câteva lucruri de bază, ne-am gândit că va fi o provocare, dar am reușit să ne descurcăm în cele din urmă și chiar ne-a surprins amabilitatea tuturor francezilor pe care i-am abordat sau cu care am intrat pur și simplu în contact de-a lungul călătoriei. Au fost chiar neobișnuit de prietenoși, așa că am tăiat de pe listă stereotipul conform căruia francezii nu sunt ospitalieri sau de treabă doar pentru că nu le cunoști limba. Ne-am dat cât de cât silința să îngăimăm câteva cuvinte în franceză, e adevărat, dar în general am comunicat cu ei în engleză.

Revenind, ne-am început ziua cu niște croasanți și brioșe și un zâmbet larg al doamnei care ne-a servit, dându-ne binețe, după care am făcut o plimbare printr-un părculeț numit Square des Batignolles.

După ce ne-am luat doza de verde și prospețime, ne-am continuat drumul în districtul Montmartre, unde am avut ocazia de a vedea și celebrul cabaret Moulin Rouge, cunoscut în special pentru renașterea modernă a dansului can-can. 

Mai departe, pașii ne-au purtat prin Piața Tertre (Place du Tertre), un loc unde arta e ca la ea acasă, de la clădiri cu detalii arhitecturale deosebite, străduțe șic, până la galerii de artă și artiști pretutindeni care încearcă să captureze în schițe și picturi peisaje sau trecători. Am mers încet și ne-am bucurat de fiecare lucru care ni se ivea în față.

Și, pentru că tot eram în zonă, am vizitat Basilica Sacré-Cœur, un monument emblematic pentru Paris, care ne-a uimit prin grandoare. De acolo am avut parte totodată și de o priveliște frumoasă, de la înălțime, asupra orașului.

După atâta umblat, ne-am oprit la o terasă și era aceeași atmosferă pe care o găsești în București seara prin centrul vechi. Deci nu degeaba i se mai spune și „Micul Paris”. Cu excepția faptului că de aici nu răsuna muzică de club, era mai liniștit și cu iz rafinat. Mi-a plăcut mult, mai ales pentru că am găsit de fiecare dată câte ceva la o cotitură de drum care să mă surprindă.

Dar acu-i acu! Doar nu credeați că închei povestea fără să aduc în discuție și ceva despre gastronomia franceză. E destul de scump (a se citi „foarte scump”) să mănânci la restaurant într-un astfel de oraș, în sensul că o masă de două persoane ajunge la 100€, dar ne-am propus ca totuși în zilele pe care le petrecem aici să ieșim în fiecare seară la un restaurant și să facem cunoștință cu adevăratul gust al vieții pariziene. Et voilà! Ne-am dus la un restaurant numit Aux Trois Petits Cochons și am fost foarte încântați. Ca antreu eu mi-am ales felii de pepene galben cu jeleu de vin Jurançon și piept afumat de rață, iar el și-a luat creveți la grătar, anghinare cu salată roquette și ceva sos, iar pentru felul principal am ales același lucru amândoi, friptură de bibilică cu afine, bacon și cartofi în sos. În special felul principal ne-a dat pe spate, o explozie de arome incredibile! Să nu mai spun că bucătarul șef a venit și ne-a adus felul acesta el însuși, probabil era specialitatea lui. Iar acestea acompaniate de o pâine grozav de gustoasă (am ajuns să mâncăm pâine goală, așa era de bună) și vin roșu. Pozele nu pot dezvălui gustul, dar, fără să exagerez, a fost o cină nemaipomenită!

Și, cu burtica plină, am luat-o înapoi spre casă, dar, ce să vezi, surprizele nu se opresc aici! În toiul nopții, erau galerii de artă cu ușile deschise și cu oameni care admirau lucrările cu un pahar de vin în mână. Am făcut-o și pe asta! Ne-am luat aer de francezi, am intrat și am aruncat și noi ocheade, am discutat pe baza picturilor și a sculpturilor, am schimbat zâmbete și priviri cu ceilalți, apoi ne-am continuat drumul.

Odată cu lăsarea nopții, s-a făcut și frig, iar noi, îmbrățișați și fericiți după o zi lungă, dar minunată, ne-am primit ultimul cadou pe acea zi: fix în apropierea casei, în calea noastră, un concert de jazz la o terasă și un cuplu în vârstă care dansa de mama focului. Ne-am oprit acolo și am ascultat muzica, bucurându-ne de cât de norocoși eram să fim acolo, împreună, într-un astfel de moment. Așa s-a încheiat prima noastră zi în Paris. A fost de vis.

One thought on “Parisul prin ochii mei (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »