Kyoto – un oraș de suflet

Kyoto! Ah, Kyoto! De câte ori nu am spus asta în sinea mea aflându-mă acolo. Kyoto a fost dintotdeauna orașul din Japonia în care mi-am dorit cel mai mult să ajung. Nu am reușit în prima călătorie, dar am izbândit în a doua și a fost așa cum mă așteptam – un loc pe care l-am simțit cu sufletul. Bineînțeles că am vizitat și o parte din cele mai importante obiective turistice pe care muream de nerăbdare să le văd după ani întregi de suspine în fața imaginilor de pe internet de când aveam 10 ani. Dar nu am mai luat-o așa tare la goană să bifez pe listă ce îmi stabilisem eu dinainte și pentru că am primit un semn că aici trebuia să mă las purtată de val. Aveam planificate 5 zile de petrecut în Kyoto, iar în 3 dintre ele a plouat, astfel apărând și schimbările de plan. Dar am făcut multe alte lucruri la care nici nu m-aș fi așteptat. Hai să o iau cu începutul.

După traseul Tokyo -> Yokohama -> Kamakura, am pornit spre Kyoto, unde ne-am cazat la o casă tradițional japoneză cu o vechime de 100 de ani. Gazda a fost minunată, ca probabil orice gazdă japoneză, foarte ospitalieră și cu un zâmbet mare pe față. Făceam conversație în fiecare zi, uneori chiar și cu vecinii care o vizitau, ne-a servit cu sake (băutură alcoolică japoneză, făcută din orez fermentat) și la finalul șederii noastre, ne-a lăsat un mesaj drăguț de apreciere. Gesturi mărunte care te fac să te simți bine într-un loc.

Pentru că, după cum spuneam, a plouat destul de mult, am încercat să stăm la adăpost pe cât posibil, să nu ne pricopsim cu vreo răceală. Și a fost mai interesant decât ne așteptam. În primul rând, am mers în nenumărate cafenele și restaurante unde am savurat mâncăruri, deserturi și băuturi grozave! Am fost chiar și într-o cafenea cu pisici (sunt destul de comune cafenelele cu pisici sau bufnițe în Japonia).

Am vizitat galerii de artă și într-o expoziție de fotografie, am nimerit fix în ziua când fotograful, care era din Hong Kong, se afla acolo și întâmpina vizitatorii. Ne-au plăcut lucrările lui, iar el ne-a oferit multe explicații în ceea ce privea conceptul sau perspectiva anumitei fotografii, am avut un dialog interesant. La final, a spus ca și-ar dori să ne dea fotografii pe film cu noi alături de lucrările sale care ne-au impresionat.

Am continuat cu plimbări prin oraș, deși vremea era mohorâtă, iar cireșii încă înfloriți ne-au făcut să uităm de ploaie și vânt.

Am ajuns și în piața Nishiki , care era plină de turiști înfocați să facă poze și să mănânce toate nebuniile care păreau mai ciudate. În toată excursia asta, am mai zis-o eu pe undeva, nu știu cum mi-am descoperit un al doilea stomac, dar am mâncat peste tot, ori de câte ori am prins ocazia. Și aici am avut ocazii cu duiumul. 🙂

Am avut parte și de vreme bună, iar atunci am vizitat locuri superbe precum Grădina Ōkōchi Sansō, altarul Fushimi Inari Taisha, pădurea de bambuși Arashiyama, altarul Yasaka și diferite temple, am făcut picnic în parc și multe alte lucruri. M-am fâstâcit mult înainte de a scrie postarea aceasta pentru că a fost o experiență atât de specială, încât nu simt nevoia de a o pune în cuvinte, de a o verbaliza. Vreau să păstrez emoțiile pe care le-am simțit în sufletul meu. Sau al nostru. Karl mi-a mărturisit că a rezonat cu mine și acesta a fost orașul său preferat de asemenea. El a venit în călătoria aceasta cu mine neavând vreun interes ori așteptare în ceea ce privește Japonia. Iar acum, la scurt timp după ce ne-am întors, mi-a spus deja că îi lipsește și speră să ne reîntoarcem. Deci cred că trebuie să ajungi acolo personal pentru a simți cu adevărat. Las mai jos încă numai câteva imagini și data viitoare vă iau cu mine în Nara.

Arashiyama

Ōkōchi Sansō

Fushimi Inari Taisha

Yasaka

Extra…niște poze făcute prin oraș

8 thoughts on “Kyoto – un oraș de suflet

    1. Cu siguranță te face să privești viața și oamenii dintr-o altă perspectivă, e nevoie doar să fii deschisă la nou. 🙂 Sper să ai șansa de a merge cândva acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »