5 zile în Istanbul pe ploaie și vânt / Five Wind and Rain Filled Days in Istanbul

RO: De obicei, când vizitez o țară nouă, pe lângă simpla dorință de a explora ceva diferit, îmi fac în minte socoteli: e ceva anume care să mă atragă spre locul respectiv? O poveste, un film, o experiență, o carte, un fel de mâncare, orice? Și după ce îmi pun gândurile cap la cap, încep cu planurile până ce prind contur. Așa s-a întâmplat și de data asta.

EN: Usually, when I visit a new country, in addition to the simple desire of exploring something different, I am pondering: is there anything to attract me to that place? A story, a movie, an experience, a book, the cuisine, anything? And after I sort everything out in my head, I start with the plans until they take shape. That’s what happened this time.

Mărturisesc că mă număr printre oamenii care au crescut cu telenovele spaniole, filme indiene și seriale turcești. Bun. Acum că am lămurit asta, dați-mi voie să continui. Nu am decis să merg în Turcia doar pentru că m-am uitat la seriale turcești când eram prin generală, ci și pentru că primul meu job a fost ca ajutor de bucătar la un restaurant turcesc din București, în vara primului an de facultate. Așa am intrat întâia oară în contact cu o mână de turci, am învățat de la ei multe lucruri, am gătit și mâncat împreună, am cântat, ne-am spus povești, și mi-am dat seama că sunt oameni faini și mi-ar plăcea să le cunosc cultura mai bine, asta pe lângă faptul că am realizat că oricât îmi plăcea să gătesc, cu ritmul meu de melc și putere de găină, nu-mi era dat să devin bucătar cum visam. A fost o mică experiență prin care trebuia să trec pentru a înțelege că sunt alte lucruri la care mă pricep mai bine și pe care le fac acum cu mult spor și drag. Însă asta nu m-a împiedicat să valorific ceea ce am dobândit în urma acelui scurt capitol din viața mea. Așadar, în cele ce urmează, voi împărtăși cu voi impresiile mele despre Istanbulul în sine, ca oraș, ceea ce oferă, dar și despre oameni, obiceiuri și tot ce am observat.

I confess that I count myself among the people who grew up with Spanish soaps, Indian movies and Turkish series. Alright. Now that I have clarified this, let me continue. I didn’t decide to go to Turkey just because I watched Turkish TV shows when I was younger, but because I had a chef assistant role as my first job at a Turkish restaurant in Bucharest during the summer of my first year of college. That is how I first came into contact with a handful of Turks, learned from them many things, we cooked and ate together, sang, shared stories. That made me realize they were good people and I wanted to know their culture better, besides the fact that I also came to the conclusion that no matter how much I liked cooking, with my snail speed and hen power, I wasn’t meant to become a chef as I was dreaming. It was a short experience that I had to go through to understand that there are other things I am good at, which I am now doing with a lot of dedication and contentment. But that did not prevent me from capitalizing on what I gained from that short chapter of my life. So, now, I am going to share with you my impressions of Istanbul itself, as a city, what it has to offer, about its people, customs, and everything I have remarked on my journey.

Obiectivele turistice…

sunt destule la număr, suficiente pentru câteva zile de umblat dintr-un capăt într-altul al orașului. Noi am avut parte de o vreme cam neplăcută, după cum anunță și titlul, dar totuși am reușit să vedem cele mai importante atracții turistice. Am vizitat numeroase moschei, dar și muzee, piețe, parcuri, târguri și altele.

The sights…

are quite a few, enough for a few days to walk from one end to the other. We’ve got a pretty umpleasant weather, as the title also suggests, but we managed to see the most important tourist attractions. We visited many mosques, as well as museums, squares, parks, fairs and much more.

Voi începe cu preferatele mele, Grand Bazaar și Spice Bazaar, bazarurile din Istanbul unde găsești toate minunățiile posibile. Au o varietate foarte mare de condimente, dulciuri (în special baklava, rahat și bomboane), eșarfe de cașmir, lămpi, vase pictate manual, covoare persane, haine, bijuterii și multe altele. Sunt locuri prin care poți să hoinărești și să te bucuri de dulciurile gratis pe care ți le dau vânzătorii spre testare, să porți conversații cu ei, dar să nu te aventurezi prea tare la cumpărături pentru că sunt multe lucruri pe care le găsești în oraș mult mai ieftin. Noi ne-am întors de acolo cu niște cutii de baklava, rahat și condimente, iar câteva străzi mai târziu le-am văzut aproape la jumătate de preț. Oricum, merită experiența de a merge. P.s. îl găsiți și pe celebrul Salt Bae pe acolo.

I’ll start with my favorite ones, The Grand Bazaar and The Spice Bazaar, Istanbul’s bazaars where you can find all the great wonders. They have a wonderful variety of spices, sweets (especially baklava, Turkish delight and candies), cashmere scarves, lamps, hand-painted pots, Persian rugs, clothes, jewelery and more. There are places where you can roam and enjoy the free sweets that vendors give to you to try out, talk with them, but don’t venture too much into shopping because there are many things you can find in town cheaper. We got back from there with some baklava, Turkish delight and spices, and a few streets later we saw the same products for almost half the price. Anyway, it’s worth the experience of going. P.S. you can also find one of the famous Salt Bae restaurants there.

Dolmabahçe Sarayi, adică Palatul Dolmabahçe, este de asemenea pe lista preferatelor mele. Este cel mai mare palat din țară și a fost proiectat pentru Sultanul Abdulmedid, folosit atât ca o casă, cât și ca un loc pentru afacerile de stat și pentru primirea oaspeților oficiali. Decorul, arta și designul arată modul în care otomanii au fost treptat influențați din ce în ce mai mult de stilurile occidentale europene. Am fost și la Palatului Topkapi, dar nu s-a comparat cu acesta. De-a lungul traseului, am avut un ghid audio care explica povestea fiecărei încăperi în care ne aflam și a fost foarte interesant. Din păcate, nu era permis să fac poze în interior, dar las câteva mai jos din grădină și curte, unde am avut parte de o priveliște frumoasă cu marea.

Dolmabahçe Sarayi, namely The Dolmabahçe Palace, is also on my list of favorites. It is the largest palace in the country and was designed for Sultan Abdulmedid, used both as a home and as a place for state affairs and for the reception of official guests. The decor, art and design show how the Ottomans were increasingly influenced by Western European styles. We also went to The Topkapi Palace, but, undoubtedly, it doesn’t compare to this one. Along the way, we had an audio guide explaining the story of each room we were in and it was really exciting. Unfortunately, I was not allowed to take pictures indoors, but I leave a few below from the garden and the yard, where I enjoyed a beautiful view of the sea.

De neratat este și Rahmi M. Koç Museum, primul muzeu important din Turcia dedicat istoriei transporturilor, industriei și comunicațiilor. Aici am descoperit mașini vintage autentice, chiar și o mașină care mergea pe apă, precum și multe alte modele de transport feroviar, navigare și aviație, aparate științifice, camere cu scene din viața lucrătorilor, dar și cele mai simpatice case de păpuși cu miniaturi în detalii fine.

Not to miss Rahmi M. Koç Museum, the first important museum in Turkey dedicated to the history of transport, industry and communications. Here we discovered authentic vintage cars, even a water car, as well as many other models of rail transportation, navigation and aviation, scientific apparatus, rooms with scenes from workers’ lives, and the most stylish doll houses with miniatures in fine details.

După cum spuneam, am vizitat și multe moschei precum Fatih Mosque, Sehzade Mosque,Suleymaniye Mosque, Hagia Sophia, Blue Mosque, Little Hagia Sophia, Beyazid Mosque și sper că nu am uitat de vreuna, dar pentru acestea nu mă mai lungesc cu poveștile, voi pune doar poze. Un singur lucru îl voi menționa, anume că m-au făcut să înțeleg un pic mai mult cât de importantă este credința în viața oamenilor aici. Sunt turnuri cu difuzoare prin tot orașul și când începe chemarea la rugăciune, răsună peste tot un fel de cântec religios prin acele difuzoare, iar oamenii merg cu multă conștinciozitate să se roage. Toată lumea se descalță la intrare, iar femeile poartă capul acoperit și stau separat de bărbați în colțuri mai mici ale încăperii. A fost incredibil să observ unii oameni, vădit veniți direct de la lucru, pur și simplu pentru a-și face rugăciunea, sau ritualul, mai bine spus, pentru că așa părea. Aveau un set anume de mișcări în ceea ce făceau. Se roagă de 5 ori în fiecare zi, pentru aproximativ 5 minute, din ce mi s-a spus. A fost, din nou, interesant să fiu martoră unui astfel de obicei cu o semnificație atât de profundă pentru ei.

As I said, we visited many mosques such as Fatih Mosque, Sehzade Mosque, Suleymaniye Mosque, Hagia Sophia, Blue Mosque, Little Hagia Sophia, Beyazid Mosque, and I hope I have not forgotten any of them. I’ll just leave below some pictures. One thing I will mention is that they have made me understand a little more of how important the faith in people’s lives is here. There are towers with speakers all over the city, and when the call to pray begins, there is a kind of religious song running through all over those speakers and people are going with much conscientiousness to pray. Everybody is taking their shoes off at the entrance, and women wear their head covered and stay separated from men in a smaller corner of the room. It was incredible to observe some people, visibly coming directly from work, just to pray, or for a ritual, better said, because that is what it looked like. They had a certain set of movements in what they were doing. Praying 5 times every day, for about 5 minutes each time, from what I’ve been told. It was again interesting to witness such a habit with such profound significance to them.

Am trecut și pe la Bozdogan Kemeri sau Valens Aqueduct, apeductul din epoca romană care a adus apă la Constantinopol timp de sute de ani, construit inițial de Împăratul Roman Hadrian.

We also went to Bozdogan Kemeri or Valens Aqueduct, the Roman aqueduct that brought water to Constantinople for hundreds of years, originally built by Emperor Roman Hadrian.

În Piața Sultan Ahmet am găsit Hipodromul Constantinopolului de altădată, Atmeydani, locul care obișnuia să fie distracția și centrul social al Imperiului Bizantin.  În antichitate, hipodromul era folosit pentru curse de cai, meciuri de luptă, parade, ceremonii și activități civile. Astăzi mai păstrează doar câteva monumente ale structurii hipodromului inițial, printre care Obeliscul egiptean (Obeliscul lui Theodosius).

In Sultan Ahmet Square, we found the Hippodrome of Constantinople, Atmeydani, the place that used to be the fun and social center of the Byzantine Empire. In antiquity, the race track was used for horse racing, fighting, parades, ceremonies, and civilian activities. Today, there are only a few monuments of the initial hippodrome structure, including the Egyptian Obelisk (Theodosius Obelisk).

De la Palatul Topkapi și Basilica Cistern (denumit și „Palatul Scufundat”) nu am poze, pentru că am rămas fără baterie la aparat, dar recomand mersul la cisternă mai ales pentru poveștile cu Medusa și columna plângătoare. Continui cu o serie de fotografii făcute prin oraș.

Un fel de centru vechi cu terase care prinde viață seara

Gașca. Aceeași formulă de la Roma (click aici pentru excursia de la Roma)

Strada pe care am fost cazați (Șehsuvar Bey Sokak) – pe zi vs. seara

Priveliștea la miez de noapte de pe fereastră 

Orașul…

este destul de aglomerat. Străzile sunt înguste, nu prea vezi semafoare, circulă mașinile, oamenii, motocicletele cam cum vor, n-au treabă. Clădirile arată vechi, foarte vechi, dar nu neapărat în sensul bun, că păstrează ceva istoric, pur și simplu par neglijate, sunt afumate și nu le-ar strica ceva reconstituire să dea culoare orașului. Zona în care am locuit noi a fost chiar foarte drăguță și încă vreo câteva pe unde am mai făcut poze, dar în rest, au un aer destul de trist și obosit. De asemenea, ai impresia că mergi de multe ori pe dealuri, sunt multe urcușuri și coborâșuri.

Pe de altă parte, priveliștea cu marea face totul. Să nu mai spun că aici găsești raiul fake-urilor. Pare foarte normal să găsești la aproape orice colț de stradă câte o tarabă cu piese Versace, Guess și altele.

The city…

is quite crowded. The streets are narrow, there are barely a few traffic lights, and cars, people and motorcycles intersect each other like pieces in candy crush . Buildings look old, very old, but not necessarily in the good sense, that they keep something historic, they simply seem neglected, smoked and would not hurt any reconstruction to regive the city its color. The area we lived in was very nice, but the rest of them emanate a rather sad and tired feeling. You also get the impression that you climb hills as there are many peaks and valleys.

On the other hand, the view with the sea makes it all. Not to mention that here you find the heaven of fake brands. It seems normal to find almost every corner of a street filled with products from Versace, Guess and others.

Mâncarea…

este bună și îndestulătoare, pe alocuri puțin picantă. Am mâncat în mai multe locuri supă de linte, kebab, frigărui de pui cu legume și orez, tocăniță de miel (și eu chiar nu mănânc miel, dar aici mi-a plăcut), pește, budincă de orez, de ciocolată, prăjituri și multă baklava, bineînețeles. Să nu uităm nici de ceaiul turcesc. Apropo de ceai, nu prea zărești în meniurile lor băuturi alcoolice. Nu știu dacă era poate în turcă și n-am înțeles, dar numai în vreo două locuri am văzut că aveau bere, în rest deloc. Asta așa, pentru cei interesați. De asemenea, o concluzie la care am ajuns e că poți mânca foarte bine atât la un restaurant de cartier, unde prețurile sunt chiar mici, cât și la unul mai scump, unde atmosfera face diferența sau locul în care e plasat, de exemplu zonele cu obiective turistice. Dar prețurile sunt în general destul de asemănătoare cu cele din România.

Food…

is delicious, sometimes spicy, and comes in good quantities. I ate in several places lentil soup, kebab, chicken skewers with vegetables and rice, lamb stew (and I actually don’t eat lamb, but here I liked it), fish, rice pudding, chocolate dessert, cakes and a lot of baklava, of course. Let’s not forget about the Turkish tea. By the way, you don’t really find alcoholic beverages in their menus. It may have been written in Turkish and I didn’t understand, but only in two places I saw people having beer and that was it. This is just for those interested in such a detail. Also a conclusion I reached is that you can eat very well both at a neighborhood restaurant where prices are really low and at more expensive restaurants, where the atmosphere makes the difference or the location, for example the areas with tourist spots. But prices are generally quite similar to those in Romania.

Oamenii…

sunt foarte deschiși, vorbăreți. Chiar dacă noi nu știam turcă și nici ei nu prea știau engleză, vorba aia, ne-am înțeles ca turcii. A fost destul de neobișnuit să dau peste tot de oameni care nu prea înțelegeau / vorbeau engleza, chiar și la restaurante, pentru că meniul era în turcă și noi încercam să întrebăm ce conțin mâncărurile, dar ei ne explicau în turcă și am lăsat-o pe mâna norocului, ce-o fi, o fi. Dar nu am avut parte de surprize neplăcute până la urmă. De asemenea, peste tot ne-au întrebat de unde suntem și când auzeau „Romania” aveau reacții foarte pozitive, zâmbeau larg și spuneau „Aaa, Romania, Romania, Hagi, Gigi Becali, Nadia Comăneci, Ceaușescu, Inna, da, da!” :)) Ba chiar, unii mai știau și ceva cuvinte în română „haide, haide! / salut, ce faci? / bine” și așa mai departe. Un turc mi-a zis că România e țara lui preferată, că fusese de câteva ori deja și de abia aștepta să se reîntoarcă. 🙂 Ce am mai observat este faptul că sunt foarte muncitori. Toată ziua îi vezi ca furnicile, chiar și pe străzi sunt un fel de cărăuși cu niște cărucioare transportând încontinuu cutii mari (exportă foarte mult), sau pe la tarabe, mereu însuflețiți și cu un zâmbet pe față, invitându-te să arunci o privire. Din nou, am intrat în discuții cu ei și i-am întrebat cum e viața pentru ei acolo și mi-au răspuns că trebuie în fiecare zi să muncească din greu pentru a supraviețui, dar sunt fericiți. Per ansamblu, mi-au lăsat o impresie bună, cred că sunt foarte ospitalieri cu străinii și, în ciuda barierei de comunicare cu limba, tot timpul au încercat să ne ajute și am scos-o la capăt în cele din urmă. Mai jos, câteva poze cu acei cărăuși despre care vă povesteam.

People …

are very open and talkative. Despite the fact that we didn’t know Turkish, and many of them didn’t know English too, that is, we understood each other like Turks, as we say in Romania, meaning we didn’t actually understand each other. Even in restaurants, because the menu was in Turkish and we were trying to ask what the dishes contained, they explained to us in Turkish and we just left it on the hand of luck, what it is, it is. But we didn’t have unpleasant surprises in the end. They also always asked us where we were from and when they heard “Romania”, they had very positive reactions, they displayed a big smile and said “Aaa, Romania, Romania, Hagi, Gigi Becali, Nadia Comaneci, Ceausescu, Inna, yes! “:)) Some of them even knew some Romanian words like”come on, come on! / Hello how are you doing? / good “and so on. A Turk man told me that Romania was his favorite country, that he had been several times already there and could hardly wait to return. What I noticed is that they are very hardworking. All day long they work like ants, even on the streets, you see them carrying continuously large boxes (they export very much), or at the stands, always animated and with a smile on their face, inviting you to take a look at their products.

Again, I had some short conversation with a few people there and I asked them how was life for them there and they said they had to work hard every day to survive, but they are happy.

Overall, they gave me a good impression, I think they are very hospitable with the foreigners and, despite the language barrier, they have always tried to help us, and, eventually, we pulled it off. Here is a pictures of those carriers I’ve been talking about.

Pisicile….

sunt peste tot! Asta așa, în loc de concluzie. Nu, serios. Pisicile chiar sunt peste tot în Istanbul. Pe aproape orice stradă e măcar o pisică, se strecoară chiar și în moschei, alteori le vezi așteptând în fața restaurantelor sau culcușite pe vreo motocicletă să țină locul cald. Cred că oamenii sunt obișnuiți cu ele și, cu toate că multe nu păreau a avea stăpâni, nu erau slabe. Cum te apropiai de ele, veneau de îndată la o mângăiere, nu fugeau speriate cum se întâmplă pe la noi când strigi „pisi, pisi” și ești lăsat cu ochii în soare. Posibil și fiindcă sunt tratate cu blândețe și bunăvoință.

Cats ….

are everywhere! This is instead of the conclusion. No, seriously. Cats are all over Istanbul. On almost every street there is a cat, they squeeze in even in the mosques, sometimes you see them waiting in front of the restaurants or lounging on a motorcycle to keep it warm. I think people are accustomed to them, and although many of the cats didn’t seem to have owners, they were not frail. As I approached them, they were quickly coming for some caress, without any fear, possibly because they are generally treated with gentleness and goodwill by the locals.

Dacă ați ajuns până la sfârșitul articolului, vă mulțumesc pentru atenție și aștept părerile voastre. Ați fost vreodată în Turcia și dacă da, care a fost experiența voastră? Dacă nu, sunteți curioși să mergeți? ^^ Eu vă recomand să o faceți, dar neapărat să verificați înainte prognoza meteo, să nu ajungeți și voi pe acolo, ca noi, pe vânt și ploaie. 🙂

If you have reached the end of this article, thank you for your attention and I waiting for your opinion. Have you ever been to Turkey, and if so, what was your experience? If not, are you curious to go? ^^ I recommend you to do it, but you need to check ahead the weather forecast, so that you don’t end up there, like us, in wind and rain. 🙂

2 thoughts on “5 zile în Istanbul pe ploaie și vânt / Five Wind and Rain Filled Days in Istanbul

  1. Frumoasă descriere , chiar imi doresc sa vizitez si mai mult acest oras considerat cel mai frumos ca pozitie !
    Am o singură întrebare Chubi : la Sultanul Erdogan nu ați ajuns ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »