Valsul cuvintelor

Azi nu am cuvintele cu mine. Le ţin înghesuite în buzunarul stâng şi le dau drumul doar cât pentru o fluturare de gene. Odată m-am supărat pe ele, căci, pline de vervă cum le cunosc, s-au avântat anapoda prin toate direcţiile de n-am ştiut cum să le prind şi să le descâlcesc. Îmi place să le spun cu mintea şi sufletul ce gândesc, apoi să le dau drumul în lume şi să le urmăresc ce forme şi culori fantastice prind! Făcând paşi prin câmpia adiată de boare şi cărăbuşi, ele se desprindeau de buze cu o exaltare de neînchipuit, tresăreau, apoi le simţeam cum încep un dans ştiut doar de ele, legănându-se până-n undele vântului. Şi plecau. Azi o să le dau eu drumul. Le aştern pe fulgi de păpădie şi le urmăresc zborul. Cândva, mă voi înălţa şi eu în propriul meu zbor.

6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
%d blogeri au apreciat: