Primul meu bento

…cu multe emoţii!
Mă trezesc în zori, spăl o mână de orez şi pun boabele în apa care face bulbuci pe aragaz. Apa în care am clătit orezul e numai bună pentru a-mi dezmierda faţa de dimineaţă. Revin la orez, îl mai scarpin pe-o parte şi pe alta cu spatula, apoi îl las liniştit la sauna de sub capac. Deschid frigiderul şi ochesc nişte ciupercuţe brune. Le fac rapid o băiţă, apoi se las gâdilate în tigaie cu niţel sos de soia. Iaca, orezului i-a priit sauna, iar acum e mare si fălos. Îl sotez cu puţin sos de roşii şi sos de soia, oh, şi uite-l cum roşeşte în obrăjori! Să se odihnească puţin, zic, timp în care îmi fac de lucru cu nişte conopidă, broccoli si morcovi; le-am văzut morocănoase că n-au fost băgate în seamă, aşa că puţină joacă le-ar prinde bine. Hop – în apa înfierbântată! Ca să îmi iau doza de roz de care am nevoie, le fac cunoştinţă cu nişte domnişoare suple, ca trase prin inel; ‘Surimi’ se numesc. S-au împrietenit rapid aşa că m-au rugat să le pregătesc o întâlnire cu aventuri şi aşa au început să danseze prin tigaie. Au fost şi confetti! (sare şi piper). Mă întorc la orezul cald care mă aştepta îmbujorat. Îi spun că azi va fi o mare vedetă, dar se uită mirat la mine şi îmi cere să îi demonstrez. Iau folie şi încep să modelez biluţe. „Dar ce faci acolo?” mă întreabă domnul cu pricina. „Încă puţină răbdare.”, îi răspund. După ce termin de meşterit, îl împopoţonez cu măsline şi caşcaval, căci aşa îi şade bine. Chem şi restul trupei, iar petrecerea e gata să înceapă!
Voilà, prietenii mei! 🙂 Picture 018

13 răspunsuri la “Primul meu bento”

  1. Lena spune:

    Such an adorable bento box!!

  2. Simona Moon spune:

    Arata minunat! Mi s-a facut foame instant!

  3. That is really good 🙂 Very well done, I couldn’t eat it, just admire…

    • Camelia spune:

      Thank you! Bento boxes are usually peaces of art, almost too cute to sink your chopsticks into. I’m proud I made one by myself. 🙂

  4. Ioana spune:

    Awwww. Nici eu nu cred că m-aş urni să-l mănânc. Ai reuşit? 🙂
    Bravo!

    • Camelia spune:

      Mulţumesc! ^^
      Sincer, eu nu m-am atins de el, în schimb l-au devorat colegii mei şi au spus că a fost delicios. :))

  5. Elizabeth Lee spune:

    this is so adorable, too adorable to eat! 😛
    love, liz
    http://www.stylewich.com

  6. Ashley spune:

    I LOVE Bento boxes, especially with teddy bears!!

    Sed Bona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
%d blogeri au apreciat: