Plăcintă cu mere

Merii din mica mea livadă sunt foarte rodnici, ceea ce este îmbucurător. Am la dispoziţie mere proaspete în fiecare zi pentru sucuri, gustări, chiar şi prăjituri. Plăcinta aceasta care strigă “savurează-mă încet şi cu răbdare!” mă duce cu gândul la acele zile timpurii de toamnă de demult când mama pregătea tot felul de minunăţii: compoturi şi dulceţuri, siropuri, de care n-am putut nicicând să mă lipesc prea mult, dar care erau totuşi întotdeauna binevenite pe rafturile din cămară, merele erau de asemenea aşezate frumos în coşuri pe alte poliţe în pivniţă. Anul acesta, având o recoltă generoasă, ne-am propus să răzuim o parte din mere şi să le congelăm, aşa cum facem şi cu unele legume (morcovi, ardei, roşii cherry) sau verdeţuri (mărar, ţelină), iar o parte să le depozităm în cămară. Mereu s-au păstrat o bună bucată de vreme. Îmi place foarte mult în dimineţile reci să îmi pregătesc un mic dejun cu un măr tocat cubuleţe, lapte cald, nuci şi miere. Şi pentru că astfel de dimineţi au început să îşi facă simţită prezenţa de pe-acum, vă invit la o felie de plăcintă, proaspăt scoasă din cuptor.

Picture 059

Pentru a o prepara şi voi acasă, alături de cei dragi, aveţi nevoie de:

Ingrediente pentru foi

  • 21 linguri lapte
  • 21 linguri zahăr
  • 21 linguri ulei
  • 3 ouă (+ 1 ou pentru uns)
  • 3 linguriţe bicarbonat
  • 3 linguriţe oţet
  • o ciupitură de sare
  • făină cât cuprinde (aprox. 1kg)

Ingrediente pentru umplutura din mere

  • 6 mere mari (sau cât poftesc domniile voastre)
  • zahăr după gust
  • 3 linguri de griş
  • 2 linguri esenţă de vanilie
  • scortişoară după gust
  • nuci tocate (opţional)

Mod de preparare umplutură

Merele le spălăm şi de dăm pe răzătoare. Le punem la călit cu zahărul, scorţişoara şi esenţa de vanilie până se înmoaie. Pentru că îşi vor lăsa zeamă, adăugăm grişul care va absorbi lichidul. Cât timp se răceşte, pregătim foile.

Picture 031-tileg

Mod de preparare foi de aluat

Laptele,uleiul şi zahărul le punem într-un vas pe foc şi le lăsăm să dea în câteva clocote. Lăsăm să se răcorească. Amestecul va căpăta o consistenţă gelatinoasă şi alburie (vezi poza 1). Adăugăm ouăle,bicarbonatul stins cu oţet şi făină cât să formăm un aluat elastic, nelipicios. Împărţim aluatul pe jumătate. Întindem prima foaie pe care o asezam în tava tapetată cu unt. Punem umplutura de măr şi acoperim cu a doua foaie. Închidem marginile cu ajutorul unei furculiţe, batem un ou şi ungem foaia de deasupra. O punem în cuptorul preîncălzit şi ştim că e gata după ce crusta a devenit aurie.
O tăiem numai după ce s-a răcit şi o pudrăm cu zahăr pudră. Poftă bună!

Picture 062

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
%d blogeri au apreciat: