Mic dejun pentru dimineţi cu zâmbet

Preţuiesc şi eu, la fel ca şi voi, somnul leneş al dimineţii, trezitul fără grabă, visul cel dulce după ce noaptea şi-a luat stelele şi a plecat către cealaltă bucată de lume. Şi, totuşi, nu iubesc nicio parte a zilei aşa cum iubesc dimineţile cu lumina lor vie şi tandră, cu răcoarea lor pe care, apoi, n-o mai regăseşti nicicând peste zi.

Mi se întâmplă adesea să îmi fie greu să mă trezesc. Să ma deştepte soneria ceasului şi nu cântecul păsărilor aşezate în mărul de la fereastra mea. Să mă trezesc pentru că se îmbulzesc treburile odată cu lumina şi nu pentru că vreau să am răgaz să ma bucur de cea mai curată şi mai nobilă parte a zilei. Dar, indiferent de motivul pentru care m-am ridicat din pat înainte să înceapă forfota, arşiţa, neliniştea fiecărei zile, sacrificându-mi somnul şi pofta de răsfăţ, bucuria îmi e la fel de mare.

Preţuiesc cu mare dragoste dimineţile, le aşez în calendarul cu zile şi amintiri valoroase.

Dar ştiţi ce face o dimineaţă mai frumoasă şi mai caldă? Micul dejun. Niciodată nu sar peste el, şi nici nu îmi place să îl iau pe fugă. Colorat şi gustos, el îmi deschide uşa fiecărei zile.

SAMSUNG CSC
Nelipsitul bol cu iaurt şi cereale în care mai strecor banană şi scorţişoară

SAMSUNG CSC
Toast cu surprize: miere, ciocolată vegană şi căpşuuuni

SAMSUNG CSC
Ceaiul care-mi încălzeşte palmele şi gândurile alături de câţiva biscuiţei cu ovăz

SAMSUNG CSC
Clasica omletă

SAMSUNG CSC
Salată de căpşuni şi mandarine

14 răspunsuri la “Mic dejun pentru dimineţi cu zâmbet”

  1. Nothing like a perfect start to a morning ~ coffee, a great breakfast and time to enjoy the start of the day 🙂

    • Camelia spune:

      Indeed. 🙂 Personally, I don’t drink coffee, but for me a glass of water/fresh juice or a cup of tea is simply perfect. A little question: what do you do immediately after breakfast?

  2. vivalaViv spune:

    Oh I love sleep in too…
    If after a good night sleep and get to wake up naturally; facing a breakfast like this… I’m in paradise!!!

  3. Lena spune:

    Wow this looks so delicious! xo~ Lena
    http://www.felinecreatures.com

  4. Danika Maia spune:

    This food looks amazing!!

    Danika Maia
    http://www.danikamaia.com

  5. Aliosa spune:

    Hristos a Inviat, Camelia ! 🙂
    https://youtu.be/zp2gbRH7AeQ
    Paste Fericit ! 🙂
    Aliosa.

  6. annie lee spune:

    all the fruit dishes look delicious camelia 🙂

  7. Ana spune:

    Ma incanta foarte mult bolul cu iaurt şi cereale în care ai strecurat banană şi scorţişoară! Nici omleta nu trebuie uitata… Arata delicios micul tau dejun. Te cred cand spui ca iti place sa il savurezi in liniste si cu placere. 🙂

  8. Miss Spaist spune:

    WOW, I’ll have what she’s having.

    Shameless steal from ‘When Harry met Sally’ but gorgeous pics and good eats!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
%d blogeri au apreciat: