Azi

O zi ca oricare alta. Nimic neobişnuit. Mă trezesc la 7:30, mă îmbrac maşinal, îmi clătesc faţa cu apă rece şi ies afară să iau nişte aer proaspăt. Când mă întorc, îmi prepar o cană cu apă şi o linguriţă de miere, una de oţet, pentru digestie. Citisem pe undeva că după trezire o astfel de băutură e binefăcătoare, şi de atunci mi-a intrat în reflex să fac asta zilnic. Mă gândesc ce aş putea mânca la micul dejun în timp ce răsfoiesc o carte. 1Q84. Nu mă satur de Murakami, iar odată ce mi-am stabilit mental nişte date fixe, încerc să le urmez cu stricteţe. 2 zile per volum. După ce lecturez un capitol, merg în bucătărie să încropesc ceva. Frig câteva felii de pâine cu ou, pentru că nu am mai mâncat de mult, mult timp şi le duceam dorul, feliez pepene galben şi îmi torn într-un pahar suc de mere şi pere.
DSC_0256 DSC_0261Spăl vasele, fac curat şi mă refugiez aici să continui cu cititul. Bucătăria de vară e locul meu ideal când vine vorba de citit. Spaţiu mic, lumină caldă, linişte, nimic perturbator. Uneori, ca să mai schimb mediul sau poziţia în care sunt aşezată, merg în camera mea şi mă întind pe o blăniţă de oaie, cu o pătură foarte subţire încolăcită pe mine şi cu picioarele întinse pe sobă. Seara mă mut într-un fotoliu mare.

Când citesc, mă gândesc cum ar fi să trăiesc în anul 2Q14. Să mă perind prin oraşul pisicilor cu multe semne de întrebare şi o realitate care îţi scapă printre degete. Pe fundal să ruleze Sinfonietta lui Janacek şi pe cerul senin să domnească liniştit două luni: una mare şi galbenă, alta mică şi verde; cele două luni proiectează umbra inimii. Să construiesc cu Oamenii cei Mici o crisalidă de aer, din ea să se desprindă propria-mi prezenţă, nu fizică, conceptuală. O altă lume. Când lumea se schimbă peste noapte, primeşti un semnal, un mesaj mut: “ceva e pe cale să se întâmple”. Într-un labirint de scene se naşte o dorinţă; nu de a parcurge drumul în sine pentru a ajunge la lumină, ci de a da contur unui nou sens.
DSC_0316Las deoparte cartea, caut hârtie şi pix, apoi cuvintele încep să curgă. Când mintea şi trupul se separă pe nesimţite, realizezi că gândurile îţi zăbovesc într-un alt tărâm. Ai două posibilităţi: dai curs invitaţiei şi pătrunzi în miezul misterului învăluitor ori, rămâi ancorat în prezent mestecând aievea ideile care te străbat fără să înţelegi de ce. Dar un lucru e cert: odată ce ţi-ai ales traseul, nu te poţi retrage fără urmă, acel ceva te va atinge într-un fel sau altul.

A trecut ceva vreme, tic-tacul pare că s-a desprins de pe acele ceasorinicului şi acum pendulează cu alte ritmuri, un alt timp. O chem pe sora mea şi mâncăm împreună pepene roşu, apoi răsfoim cărţi de bucate. În cele din urmă ne decidem să facem un graten de cartofi. Ascultăm muzică. La cuptor cu tava. O rog să-mi aplice pe păr o mască cu ou şi ulei de măsline. Mă întorc la H.M. şi verific din când în când cuptorul. Spiritele se cam încing, la fel şi bucătăria, dar încă îmi face plăcere să stau aici să citesc. Un duş rapid, mai citesc un pic, apoi vine partea cu minunăţia din cuptor. Cei mai buni cartofi, pe cuvânt! O să vă povestesc în curând mai cu de-amănuntul. Desigur că avem şi desert, pepene roşu (din nou), ca să facem buf!
DSC_0286Fac o plimbare, ud florile pe care mama le adună şi le îngrijeşte cu multă conştinciozitate, apoi urmează o sesiune de curăţenie în cealaltă bucătărie. Se înserează de-a binelea şi acum mă simt în elementul meu în adevăratul sens al cuvântului. Îmi iau telefonul, căştile, adidaşii, sunt gata. Jogging şi gimnastică pe afară, singură-singurică. Îmi amintesc de un amic de departe, pentru el sportul a devenit o rutină practicată cu plăcere. De fiecare dată când îmi vorbeşte, simplu cum o face, mă inspiră. Şi eu mă simt bine de obicei după ce fac mişcare, dar uneori e mai greu să mă urnesc din loc. În seara asta sunt energică, paşii tresaltă vioi. Pe fundal nu rulează Sinfonietta lui Janacek, ci Shangri-la de Chatmonchy, nici nu sunt două luni, e numai cea pe care o ştiu dintotdeauna, şi înjumătăţită, pe deasupra.

Revin acasă. Mă întorc la Murakami. Simt că mi-a dus lipsa, şi eu lui. Încep să ţes o crisalidă de aer cu Oamenii cei Mici.

Un răspuns la “Azi”

  1. […] spus câteva cuvinte aici despre mâncărica aceasta. Orice neiniţiat în bucătărie poate să prepare o astfel de reţetă, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
%d blogeri au apreciat: