~Arta şi ceremonia ceaiului~

În ce constă arta ceaiului? Seninătate. Linişte. O linişte care te întregeşte, te umple, te disciplinează, te bucură. Te bucură cum doar liniştea poate să te bucure. Linişte sufletească, linişte exterioară, liniştea picăturilor de apă clipocindă. O linişte care te curăţă. O linişte frumoasă şi pură ca iubirea.

Să te trezeşti dimineaţa şi să sari din pat pentru a-ţi pregăti ceaiul. Fără machiaj, fără parfum, căci ar acoperi mirosul de ceai, dar împodobit cu cea mai bună dispoziţie. Ceremonia ceaiului te învaţă frumuseţea lucrurilor aparent simple, dificultatea lucrurilor mărunte. Porţi în mână un vas despre care ştii că nu mai există nici unul ca el în lume.

tea

Îţi speli mâinile şi gura – ele poartă toate păcatele umane. Nu poţi gusta ceaiul încărcat de păcate. Laşi tot ceea ce atârnă a uman în tine afară. Întâi cureţi toate uneltele şi vasele. Înveţi exersând. Treptat mâna se obişnuieşte cu gesturile necesare, întreg trupul ţi se obişnuieşte. Practicând mereu şi mereu, cu timpul simţi că dobândeşti libertatea. Ceremonia te învaţă politeţea. Dragostea înveţi să o pui singur. După ce ai repetat de o mie de ori acelaşi gest şi tot nu-ţi iese, înveţi care îţi sunt limitele. Dar nu te poţi opri în faţa propriilor limite. Singurele limite acceptate sunt cele impuse de protocolul ceremoniei. Tu eşti doar o unealtă. Tu eşti unealta care face celelalte unelte să fie frumoase. Da, între obiectele atât de delicate, unice, îmbodobite de cei mai pricepuţi meşteşugari, tu eşti cea mai frumoasă unealtă.

Însă, cel mai important este ceaiul. Dar cum să nu uiţi toate astea în mijlocul acestei lupte cu tine, în mijlocul atâtor obiecte? Un om eşti doar, normal că uiţi. Trebuie să uiţi. Trebuie să uiţi ca să-ţi aduci aminte. O dată ce ţi-ai amintit, la fel ca în momentele cruciale ale vieţii, întregul destin îşi va depăna firul în mintea ta, iar tu vei face, gest după gest, ceea ce ai fost învăţat să faci, imprimând ceaiului gustul celei mai personale experienţe. Tu eşti cel care dă gustul ceaiului. Ceaiul are mereu gustul propriului destin. De aici vine liniştea. Oamenii ajung să comunice în modul cel mai profund: cu sufletul, transformând tăcerile semnificative în moduri de a se exprima.

DSC_0213

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
%d blogeri au apreciat: