Acel cer rămâne semnul unei bucurii.

Fiecare zi reface lumea din temelii, o ia de la capăt. Dar până să ajungă la coadă, repliază mişcările unui moment suspendat în trecut. În lumina orizontală a unei înserări, pluteşti fără a mai şti cine eşti. Îţi laşi acasă toate lucrurile de care nu aveai curajul să te descotoroseşti. Nu mai ai absolut nimic şi e bine. Totul atârnă de uimirea de a rămâne singur în faţa unui soare care îşi ia adio, dar nu te lasă până nu te învăluie cu farmecul lui blând. Îţi ridici ochii. Priveşti. Totul vibrează cald. Apoi te întorci acasă şi auzi zgomote care indică reluarea pulsului vieţii. Prin ferestrele deschise care dau în grădină vine un aer jilav, iar gândurile tale se îndreaptă către cerul sub care ţi-ai pus dorinţe, ai închegat amintiri şi ai visat. Acel cer rămâne semnul unei bucurii.

7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
%d blogeri au apreciat: